22 aprilie 2014 – Vad si manc

  • japoneza cu sana
  • caise verzi cu sare
  • paine turceasca
  • prune uscate
  • macris
  • fistic cu lamaie
  • bere timisoareana
  • ciocolata la borcan
  • pufarine
  • pepene rosu… verde ?!
  • gulie
  • dulceata de nuci verzi

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , , , | Leave a comment

20 aprilie 2014 – un ou

Este ora 21:22. S-a cam dus prima zi de Paste. In fine, daca e sa ma iau dupa manelele si artificiile din vecini, as spune ca abia acum incepe. Veselie le doresc, ca de altceva nu au nevoie. Am ajuns si noi acasa dupa ce am terminat turul parintilor. Nu am mancat decat un singur ou si ceva pe langa. Dar eu, un singur ou? Eu, care aveam cel putin 5-6 intr-o zi de Paste? Ce tare m-am tinut si ma bucur ca nu am mancat asa mult incat sa ma bat supra-satul pe burta si in acelasi timp sa ma gandesc ca ar mai intra o juma’de felie de cozonac. Bucuria farmacistilor perioada asta. Cum sunt spalatoriile dupa ploaie. Pai mai mult nu mai am de zis, ca vreau si eu sa ma asez ca omul la masa. Devorez tot, va spun. 😉

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , | Leave a comment

19 aprilie 2014 – Zombi

Avem o pisica salvata de pe strada. Zombi sau Baba. Baba se intelege de ce. Are o varsta inaintata, dar nu stim care e aia pentru ca nici doctorii nu au putut sa ne spuna. Poate lipsa dintilor sa fie o explicatie. Are un singur dinte si vreo juma de masea. Asa cu un dinte cum este ea, cand se enerveaza stie sa apuce cum trebuie.

IMG_0081Zombi, pentru ca e oleaca chioara, chioamba, partial oarba sau cum vreti sa ii spuneti. Pleoapele alea specific pisicesti nu i se mai dau inapoi. Asta la ambii ochi. Iar la dreptul are o pata alba exact in mijlocul ochilui. Ceva, ceva tot dibuie ea, dar are momente cand se invarte in jurul jucariei cautand-o disperata. Tuseste foarte mult pentru ca are probleme cu plamanul. Ieri am fost cu ea la doctor, la radiologie si am mai aflat cate ceva. Saraca e si cardiaca. Are inima deplasata spre plamani. In fine, e o abrambureala la ea inauntru.

Trecand cu vederea peste aspectul fizic si peste problemele medicale, e o pisica foarte cuminte, cu apetit de mancare si de joaca. Avem vreo 40-50 de bile d-alea frumos colorate de cauciuc si vreo 10 de tenis de masa. Pierde cate 5 pe zi. Prin toata casa. Azi am dat cu aspiratorul si am regasit vreo 10. Plus capace de sticle, ghemotoace de staniol, masline (ii plac la nebunie si mai cunosc pisici cu fetisul asta). Are asa o energie cand se joaca cu ele, dar oboseste repede din cauza problemelor mai sus mentionate. Cand trebuie sa doarma, ii place sa o faca, NEAPARAT, pe om. Daca nu cu tot corpul, cel putin o labuta trebuie sa atinga pe unul din oamenii din jurul ei.

Traind pe strada atatia ani, are momente cand ii este teama de anumite gesturi, dar ii explicam ca nu ii vrem raul si intelege ;). Speram sa ii oferim un sfarsit de viata cat mai calm si simta ca e iubita si bine primita.

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , , , | Leave a comment

18 aprilie 2014 – Lui Fane ii place sa fie plin

Nu stau mult, asa ca o sa fiu scurt.

Bucurestiul este circulabil oameni buni. Am facut doar jumatate de ora din Rahova pana in Baneasa. A ramas in oras doar crema muncitoreasca. Oameni care stiu ca e pacat sa iti iei liber intr-o zi ca asta cand poti sa profiti din plin de a patra viteza a masinii. Oameni care, in adancul lor, sunt oleaca tristi ca trebuie sa se duca la munca, dar si acasa ce sa faca? Nu are rost sa ramana fara o zi din concediu doar pentru a vedea cum face altcineva drobul ;). 

Revenind la titlu… am alergat oleaca prin capitala si, dupa cum spuneam, chiar se merge. Pe unele artere mai bine, pe altele mau greoi, dar se circula ca lumea. Asta pana te trimite blestematul de traseu pe Stefan cel Mare. big-trafic-restrictionat-pe-bulevardul-stefan-cel-mare-din-capitalaIL URASC. Am mers si noaptea pe el si tot nu imi place. E ca o criza de nervi care te asteapta sa treci pe langa ea si cum te-a simtit, BANG, trezeste dracii din tine. Ma crizez doar cand il traversez. Ce sa mai spun ca azi a trebui sa merg pe el de la Perla la pasajul Victoria… 

Stau si ma gandesc… acum cati ani era circulatia in Bucuresti cum este azi? Cred ca sunt vreo 10.

Pai aveti grija cat si ce mancati si beti. La wc tot ajungeti, asa take it easy.

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , , , | Leave a comment

17 aprilie 2014 – Aho, aho copii si…

Stiu ca se apropie pastele, dar eu trebuie sa profit de ce imi vine in minte in momentul ala, nu mai tarziu. Nu mai stiu cati ani aveam cand m-am apucat si nici cati aveam cand am terminat. In fine, sa spunem ca eram un pusti si impreuna cu niste prieteni de la bloc mergeam cu plugusorul. Colindam in ultimele trei zile din an. Dar cum era….. ahhhhh.

Pregatirile incepeau cam cu o luna inainte si bineintels ca nu eram gata 100% nici in ziua cand trebuia sa o luam din loc. Eram vreo 6-7 baieti imbracati cat mai aproape de vestimentatia tradionala (un halat alb de dispensar, un brau tricolor sau ceva mai taranesc si, care avea, caciula de astrahan) Eu eram la “voce” iar restul la bice si buhai (cand il aveam cu noi). Era atat de faina senzatia cand, inainte cu ceva zile sa inceapa colindul, ne vedeam in fata blocului si puneam la punct detaliile. Impleteam la bice si la sfarcuri (alea din varful biciului car fac pac-pac). Sfarcuri care se fabricau din diferite tipuri de sacose sau saci ale mamelor/tatilor/vecinilor. Trebuia sa avem tot timpul in plus vreo 15-20 de sfarci. Eu repetam TOATE strofele din plugusor. Il stiam cam 90% din anul precedent, dar nu pleci la drum nepregatit. Ne faceam traseul pe cartiere aferent celor trei zile de uratura.

PLUGUSOR-COMUNISTTin sa mentionez ca nu citeam de pe nici o (stiu ca se scrie nicio) fituica si ca nu saream strofe. Plugusorul este si o poveste si daca sari peste ceva, nu prea mai are logica. Primele doua zile, 29 si 30 decembrie mai erau cum erau, dar pe 31 il asteptam cu interes si MARI emotii. In ultima zi de colindat, uram in fata blocurilor noastre si trebuia ca totul sa iasa ca la carte. Era o mandrie pe care nu o pot descrie in cuvinte. Acum, din pacate, nu prea se mai vede. Imaginati-va ca sunteti in mijlocul unui teren de fotbal si ca in loc de tribune sunt blocuri cu patru etaje. Mai putin pe o latura unde erau cu 10 etaje. Prima cantare din ultima zi se facea “acasa”. Ieseam in fata blocului si ne faceam ultimele retusuri. Multi locatari cunosteau procedura si stiau ca pe 31 decembrie in colinda vecinii lor. Si ne asteptau iesiti la geamuri. Incepeam, cantam, uram, din bice pocneam si cand incheiam colindu, incepea frenezia. Multi ne aplaudau (mai ales parintii nostri ;)), si foarte multi porneau “ploia”. Da, era o ploaie cu bani, nuci, sticle de vin, cozonaci si ce mai avea omul de dat. Ne strigau de peste tot ca sa mergem si sa prindem ce au sa ne dea. In cantarea de “acasa” strangeam cam 35% din cat strangeam in ziua aia.

Tin minte ca intr-un an am ramas fara voce in ultima zi. Eram daramat si muream de ciuda. Dar nu m-am lasat. Am bagat oua, garagara si ajutat si de prieteni am reusit sa avem o cantare de zile mari. Ca am uitat sa zic… pe langa bani, nuci si altele, strangeam foarte multe carlige de rufe :).

O sa incerc, cat ma ajuta bostanul, sa ii enumar pe cei cu care mergeam:

  • Sorin Bucur
  • Marian Dumitrache
  • Nicolae Sandu
  • Costea Constantin (K-gula)
  • Robert (parca Herling)
  • Eu
  • mai era un baiat, dar nu ii mai tin minte numele. imi pare rau

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

16 aprilie 2014 – Primul meu job

Pai sa va spun unde am lucrat eu prima data. Aveam vreo 13-14 ani, era vacanta si cam frecam menta prin fata blocului. Un vecin, de cam aceeasi varsta ca mine, imi spune ca are tasu’ o combinatie pe undeva pe langa Bucuresti. Sunt mai multe livezi pe acolo si ca ne poate baga pe amandoi la una din ele sa culegem ceva fructe. Zis si facut. Nu strica ceva bani pe timpul verii + fructe moca.

Ne intalnim a doua zi dis de dimineata si pornim catre locatie. Sa tot fi mers vreo ora jumate-doua. Ne lasa tatal lui Robert (vecinul) la poarta livezii si ne zice sa ii spunem lui nea Caisa ca venim din partea nu-stiu-cui. Si intram…

Era un drum drept si lung de vreo 500 de metri. Pe o parte si cealalta a drumului erau tot felul de pomi fructiferi, capsuni si altele. Noi trebuia sa ajungem la Nea Caisa sa vorbim cu el despre ce avem de facut si cum ne renumereaza. Ajungem, intr-un final, la o casuta in fata careia erau vreo 10 oameni care primeau ultimele instructiuni de la un grasu’ dracu.

Dupa ce termina de vorbit cu ei, ne intreaba care e treaba noastra pe acolo, ii explicam omului si ne invita inauntru. Acolo ce sa vezi? Un ditamai dulaul. Cam ca asta din poza. Dog germanNe-am ingramadit (de frica) intr-un colt si a inceput sa ne explice ce avem de facut. Trebuia sa culegem visine (mama lor) si eram platiti la caldare. Sa zic ca ne dadea, in banii de acum, cam 5 lei la caldare. Ne-a aratat omul din care pomi sa culegem, ne-a dat cate o galeata si pe aici ti-e drumul. Imediat cum am parasit incinta (casa), ne-am indreptat catre visini si cand ne uitam inapoi, SURPRIZA! Nea Caisa a eliberat dulaul care nu era tocmai bland. Si, vrei nu vrei, hopa sus in pom.

Cand vezii pomii cu crengile aplecate de atatea fructe, ai impresia ca o sa mearga repede treaba. Dar nu e asa. Se umpleau asa greu ale naibi caldari. Sa zic ca am umplut in prima zi vreo 7-8. Era o cladura de te topeai si nu stateam nici in cea mai comoda pozitie. Patrocle, dulaul, era un fel de supervizor. Cand trebuia sa golim caldarile, il stigam pe stapanul plantatiei sa vina sa il bage in casa. La sfarsitul zilei, cand sa ne dea banii, vazandu-ne copii, a inceput sa ne indruge toate prostiile in asa fel incat nu ne-a dat decat jumatate din bani. Am halit noi si ceva visine, dar cate poti sa bagi? Or fi fost ele gratis, dar te saturi. Asta a fost prima zi.

In ultima zi de lucru (a doua), pe la jumatatea ei, ne spune grasu’ ca ne miscam prea incet si ca o sa ne plateasca doar jumate daca nu depasim nu stiu ce numar de galeti. Pus pe furaciune, ca majoritatea sefilor ;). Noi deja eram topiti de caldura, stricati la burta de la atatea visinevisine-proprietati2 si speriati ca trebuia sa stam tot timpul atenti sa nu ne mance matahala de caine. Ne-am suparat, am reusit sa inchidem cainele intr-o camera, am facut rost de un sac d-ala mare de plastic, l-am umplut cu visine deja culese si am fugit. Cand mai aveam vreo suta de metri din cei 500 pana sa iesim cu prada pe poarta livezii, il vedem pe stapanul plantatie alergand si tipand dupa noi. Cu vitelu’ de caine dupa el. De fapt dupa noi. Si baga tata alergatura… zburau visinele in toate partile, dar nu lasam sacul din mana. Pana la urma reusim sa iesim din livada, in aplauzele celor care culeageau pe margine, bucurosi ca am reusit sa il facem pe fraier.

Asta a fost primul meu loc de munca. O sa va mai spun eu si despre urmatorul, la care am stat 3 zile :). Daca va intrebati de ce nu se scutura pomul pe o folie de plastic si sa le fi cules de acolo, va raspund. Noi trebuia sa culegem pentru o comanda mai speciala. Visinele trebuiau sa fie curate, ne-lovite sau storcite. De aceea biroul nostru era in pom.

PS: Mihai Vasilescu m-a inspirat in alegerea acestei povesti.

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , , , | Leave a comment

15 aprilie 2014 – Turnulet de clatite

Cosmina a fugit de-a lungul timpului de gatitul clatitelor. Nu avea incredere ca ies si si-a zis ca mai bine nu incearca. Asta pana acum vreo 2-3 luni cand si-a luat inima-n dinti si a executat vreo 25 de clatite. De atunci a inceput frenezia. Cum prinde oleaca de timp liber (ceva mai mult) face un turnulet de clatite. Si bune domne….

DSC04585-copy-2Tot timpul am intrebat-o de ce nu face clatite si imi zicea ca nu  stie sau, mai bine spus, nu crede ca stie. Face toate combinatiile de mancaruri, de nu a mancat a mea gura niciodata. Ciorbe si supe care nu exista in mod normal. De feluri 2 ce sa mai vorbesc. E geniala in bucatarie. Se adapteaza imediat la ce are disponibil ca ingrediente. E capabila sa faca de mancare din orice are la indemana. Nu face nazuri ca nu are nu stiu ce anume sos sau vreo leguma speciala. Cred cu tarie, ca e in stare sa ajunga in fata oricarui frigider, sa deschida usa si sa se uite si, in maxim 5 minute, stabileste ce mancare sau mancaruri poate face. Parerea mea este ca ea nu se lasa influentata de barierele comune din gastronomie. Da, nu respecta regulile general valabile in ale gatitului si cred ca asta este si atuul ei. 

Nu va pot spune ce anume face, ca sunt foarte multe. Bineinteles ca avem cat de cat un meniu stabilit inainte pe o perioada de o saptamana, doua, dar nu e obligatoriu. Sunt zile cand nu are nici o idee, dar dupa ce a intrat in casa, parca intra diavolu’ de bucatarie in ea ;). Daca as face o medie, cred ca cel putin o data pe sapatamana mananc ceva ce nu am mai mancat niciodata. In fine mancarurile ei nu seamana intre ele. Vorbesc de cele de care ai putea spune in prima faza ca sunt la fel. De cand suntem impreuna, a facut, cel putin, 25-30 de pizza. Toate diferite. Le astept cu mare interes pe urmatoarele 😉

O sa dezvolt la un moment dat acest flagel pozitiv numit “Cosmina in bucatarie”.

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , | Leave a comment

14 aprilie 2014 – Ma scuz.

Nu am fost prezent langa un calculator in ultimele 3 zile (vineri, sambata si duminica). De aceea nu m-am putut tine de promisiunea de a posta in fiecare zi. Ma scuz. Am fost la Bran sa ii ajut pe prietenii de la Atelier Grup. A trebuit sa avem grija de un grup de 150 de oameni. Acestia trebuiau sa suporte atelierele pe care noi le-am pregatir pentru ei. Ca am uitat sa spun. Din cele 150 de persoane, doar vreo 20 erau barbati. Restul femei. Oamenii au fost destul de receptivi la ceea ce le spuneam noi. A fost destul de obositor, dar pana la urma totul a iesit bine. Cel putin asa sper. Nu e chiar usor sa ti in frau atat de multe femei si, mai ales, sa le pui sa faca ce vrei tu. Oamenii erau veniti de prin mai multe orase din Romania si, multi din ei, acolo s-au cunoscut prima data fata-n fata. 

Sunt oleaca rupt de oboseala, dar imi revin usurel. 

Poate maine…

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , | Leave a comment

10 aprilie 2014 – Razboi?… oameni prosti

Nu cunosc chiar tot ce se intampla pe acolo, dar in linii mari stiu despre ce e vorba. Vorbesc de betivanii aia de rusi care, se pare, se simt inghesuiti la ei in tara. Eram acasa si erau stiri la radio. Printre ele si ceva legat de conflictul dintre Ucraina si Rusia si ma gandeam…. ce as face daca – prin absurd si sper ca absurdul sa nu aiba loc – ar incepe razboiul si am fi si noi implicati. Adica sa se prefigureze clar un razboi si sa se stie asta cu vreo 2-3 luni inainte.

nowar_mit_peacePai oameni buni, eu nu omor pe nimeni atata timp cat nu ma supara personal. O sa incerc sa ma departez cat mai mult posibil de locurile in care sunt conflicte. O sa imi gasesc un loc izolat, pe care mi-l pot apara cat mai bine, dar eu pe front nu ma duc. Ma puteti considera las. Nu ma intereseaza. Mai bine las decat sa imi omor semeni doar pentru ca asa hotarasc niste burtosi plini de bani si nesatuli de putere. Faptul ca in 2014 se cuceresc teritorii nu face decat sa ma sperie. Parca ne intoarcem in timp. In loc sa ne dezvoltam si sa ne dam, dracu, seama ca e aiurea sa ne omoram intre noi pentru niste bucati de pamant, noi (adica ei) ne pregatim material si mental de cine stie ce confruntare militara.

In loc sa existe dezbateri si implicatii materiale despre cum sa facem sa eradicam din rautatea si foamea continua de putere din jurul nostru, “expertii” vorbesc despre ultimele tehnologii militare si se pompeaza bani la greu in arme cat mai complexe. Ce cacat! Bai nene, oricum la un moment dat ne vine la toti sorocul si nu o sa luam nimic cu noi dincolo.

Ma opresc ca nu am facut altceva decat sa ma enervez singur. Si DA, la placinte inainte, la razboi inapoi.

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , , , | Leave a comment

09 aprilie 2014 – Facem un darts?

Printre sutele de lucruri inutile de prin casa, pe care le ascunzi intr-un colt sau intr-o cutie undeva, am gasit acum ceva timp o plansa magnetica care avea desenata pe ea o tabla de darts. Am aruncat de cateva ori si parea interesant, doar ca nu era ce trebuia. Sagetile nu erau sageti, ca nu aveau varf. Tabla era de fapt o plansa cu o banda magnetica pe dedesubt. Dar ideea jocului, pe care doar ce o descoperisem, mi se parea interesanta.

Am analizat situatia, ne-am consultat daca merita investitia (pentru distractia noastra, nu pentru a o recupera) si ne-am decis. Ceva cautari pe okazii (care Okazii mi se pare in continuare mai ok decat tocmai si mercador) si am gasit aproape de casa un timp foarte ok care vindea o tabla profesionala de darts si un set de sageti la un pret bun. Ne-am vazut, am facut schimbul si de atunci a inceput gaurirea mediului inconjurator 😉

Dupa vreo 3 luni de jucat darts (aprox. doua din trei zile) va pot spune ca e al dracu de dificil si ca iti trebuie antrenament, nu gluma. Sunt foarte multi factori care influenteaza. Pozitia corpului este foarte importanta si asta sa nu credeti ca o stabiliti din prima. Felul in care ti sagetile, viteza cu care le arunci, chiar si accesoriile pe care le porti la mana conteaza. Intre timp ne-am achizitionat fiecare setul lui de sageti, aripioare, tije, chiar si ascutitoare pentru varfuri. Am facut un tabel in excel cu ceva formule ca sa putem tine scorul cat mai rapid si corect. 

Inainte nu stiam care sunt regulile P1000525(oricum sunt multe tipuri de jocuri la aceeasi tabla si, automat, reguli pentru fiecare in parte) si credeam, ca orice om, ca important e sa dai in centru. Eee, nu e chiar asa. E matematica pura domne. De fapt multa scadere si ceva impartire. Daca erai bun la tras cu prastia sau cu invizoace cand erai mic, nu inseamna ca esti bun si la darts.

Una peste alta, jocul este palpitant si distractiv. Si, cel putin la nivelul meu de amator, poti consuma bere in timpul concursului, dar nu uitati, DARTS-ul este un sport ;). Macar de curiozitate sa incercati sa jucati. O sa va distrati si, cu siguranta, multi o sa mai vreti si alta data. La cat mai multe 180-uri. Eu inca nu am reusit unu’. 

Zambeste!

Posted in la gramada | Tagged , , , , , | Leave a comment