07 mai 2014 – Cãtun Mușcel.

Am fost (doar) de patru ori la Mușcel. Din păcate.

Daca m-aș uita mai adânc în dulapul cu amintiri, sigur aș gasi o întâmplare interesantă pe care aș putea să v-o spun. Dar ar fi nedrept. Nedrept pentru oamenii pe care i-aș omite, nedrept pentru una din dățile în care am fost prezent, nedrept pentru acel loc care îți oferă atât de mult.

Prima oară când am apucat drumurile Mușcelului, le-am apucat pline de noroi. Am făcut ceva timp pe jos de unde am lăsat mașina (prima troiță) până la dozatorul cu bere. Dar a fost genial. Am mers când pe drum, când prin curțile oamenilor, când în sandale, când în picioarele goale.

leo_articolNu mai ajunsesem niciodată în acele locuri, dar era ceva ce mă împingea de la spate să ajung cât mai repede. Când am ajuns, plin de noroi, transpirat și cu sandaua dreaptă ruptă, mi-am dat seama că nu ma împingea nimic de la spate. Locul, oamenii și poveștile lor mă atrăgeau. Parcă eram legat cu o sfoară de mijloc și tras, în siguranță, către destinație.

Când ajung acolo, mă simt de parcă aș intra brusc într-o altă lume. O lume liniștită, în care tot ceea ce contează este să te lași încărcat cu energie pozitivă care vine din toate părțile. Oamenii au răbdare, zâmbesc, te ajută. Cătunul are răbdare ca tu să scapi de agitație, priveliștea te gâdilă și te face să zâmbești, localnicii te ajută sâ îți scoți mașina împotmolită în noroi.

Cătunul Mușcel. Un sentiment. O poveste.

Zambește!

This entry was posted in la gramada and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *